1 Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, – 2 care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu şi despre …
Apocalipsa 2
1 Îngerului Bisericii din Efes scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mîna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: 2 ,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus …
Apocalipsa 3
1 ,,Îngerului Bisericii din Sardes, scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: ,,Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. 2 Veghează, şi întăreşte ce rămîne, care e pe moarte, căci n’am găsit faptele tale …
Apocalipsa 4
1 După aceste lucruri, m’am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintîi, pe care -l auzisem ca sunetul unei trîmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi -a zis: ,,Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întîmple după aceste lucruri!“ 2 Numaidecît am …
Apocalipsa 5
1 Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. 2 Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,,Cine este vrednic să deschidă cartea şi să -i rupă peceţile?“ 3 …
Apocalipsa 6
1 Cînd a rupt Mielul cea dintîi din cele şapte peceţi, m’am uitat, şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicînd cu un glas ca de tunet: ,,Vino şi vezi!“ 2 M’am uitat, şi iată că s’a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea …
Apocalipsa 7
1 După aceea am văzut patru îngeri, cari stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pămîntului. Ei ţineau cele patru vînturi ale pămîntului, ca să nu sufle vînt pe pămînt, nici pe mare, nici peste vreun copac. 2 Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul …
Apocalipsa 8
1 Cînd a rupt Mielul pecetea a şaptea, s’a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. 2 Şi am văzut pe cei şapte îngeri, cari stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s’au dat şapte trîmbiţe. 3 Apoi a venit un alt înger, care s’a oprit în …
Apocalipsa 9
1 Îngerul al cincelea a sunat din trîmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I s’a dat cheia fîntînii Adîncului, 2 şi a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntînă s’a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s’au întunecat de fumul …
Apocalipsa 11
1 Apoi mi s’a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s’a zis: ,,Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. 2 Dar curtea de afară a Templului lasă -o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, cari vor călca …